Quantcast
Channel: Sănătate – gândul
Viewing all articles
Browse latest Browse all 2462

Vrei un somn bun? Iată 5 lucruri pe care nu ar trebui să le faci în pat

$
0
0

Pentru a avea un somn bun şi a te odihni noaptea cum se cuvine, ar trebui să îţi păstrezi patul şi dormitorul drept un sanctuar al relaxării.

Iată câteva lucruri pe care nu ar trebui să le faci niciodată în pat dacă vrei să ai un somn bun, iar a două zi de dimineaţă să te trezeşti cu poftă de viaţă.

Gustările înainte de culcare? Adio somn bun!

Ştiai că obiceiurile greşite de dinainte de culcare te pot ţine treaz noaptea? De exemplu, dacă ai consumat o cină consistentă înainte de culcare este mai greu să adormi. Asta pentru că mâncatul noaptea declanşează refluxul gastro-esofagian prin care acidul din stomac iese prin esofag şi provoacă arsurile gastrice. Nu ai cum să dormi bine. Dacă trebuie neapărat să mănânci, alege o combinaţie sănătoasă de proteine şi carbohidraţi cum ar fi un bol de cereale, unt de arahide şi pâine integrală, brânză.

Televizorul te ţine departe somnul bun

Mulţi dintre noi consideră televizorul o parte esenţială a dormitorului, dar privind showurile înainte de culcare îţi vei strică somnul. Ştirile supărătoare, triste sau certurile din emisiunile de noapte îţi pot ţine minte trează şi pulsul ridicat.

sursa: observator.news


Viewing all articles
Browse latest Browse all 2462

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48