Acneea la adulti nu este o raritate, ci o afectiune cu care se lupta multi oameni. Se estimeaza ca un adult din 5, cu varste cuprinse intre 25-44 de ani, se confrunta cu diferite forme de acnee, care sunt mult mai greu de tratat decat in adolescenta.
Cauzand adesea cosuri si noduli profunzi, moi, inflamati, acest tip de acnee este mai frecvent la femei. Dr. Andreea Stancu, medic dermatolog in cadrul Clinicii Hexi Med va ofera mai multe solutii pentru a minimiza riscurile aparitiei.
„Exista numeroase motive pentru care acneea apare la adulti. Stresul sau schimbarile la nivel hormonal, precum si menopauza, schimbarea sau intreruperea contraceptivelor orale se numara printre potentialele cauze. Unele medicamente, anticonvulsivantele, corticosteroizii, chiar si apa dura pot de asemenea sa determine acneea la adulti.
Si unele produse cosmetice, cum sunt cele de protectie solara, balsamul de par, gelurile de barbierit, cremele de fata si toate celelalte produse pe baza de ulei pot astupa porii si astfel pielea nu mai poate respira, existand riscul aparitiei cosurilor. Transpiratia nu face nici ea casa buna cu tenul curat, asa ca aveti grija sa va tamponati cu un servetel uscat sau sa folositi spray-uri cu apa termala”, explica dr. Andreea Stancu.
Cu putine cunostinte, puteti reduce sau posibil elimina eruptiile ocazionale de acnee care tind sa se formeze de obicei in partea inferioara a fetei, cu precadere in jurul gurii, pe barbie si de-a lungul liniei maxilarului, doar prin modificarea anumitor comportamente. Acestea includ spalarea mainilor foarte bine si evitarea atingerii fetei, spalarea fetei cu apa calduta de cel mult doua ori pe zi si uscarea ei prin tamponare usoara, folosirea cremelor hidratante, evitarea stoarcerii cosurilor si a produselor de curatare agresiva.
Dr. Andreea Stancu recomanda o serie de produse si sfaturi care combat acneea la adulti
Produse de curatare
Se va evita folosirea produselor abrazive pentru exfoliere deoarece agraveaza acneea, afecteaza bariera de protectie a pielii si intensifica iritatia. Totusi, produsele de curatare delicate sunt indicate in fiecare zi, pentru ca astfel se va indeparta praful, machiajul si toate reziduriile din mediu.
Creme active
Cremele si lotiunile cu retinol actioneaza foarte bine si asupra ridurilor. De asemenea produsele care contin sulf pot fi bune pentru tratamente locale. Peroxidul de benzoil lupta si el impotriva cosurilor insa, ca toate produsele active antiacneice poate usuca excesiv fata.
Cosmeticele
Alegeti cu precadere produse cosmetice care contin acid salicilic, deoarece acesta ajuta in tratamentul acneei. In general cautati produse pe care scrie ca sunt noncomedogenice (adica nu inchid porii) sau nonacnegenice (nu favorizeaza sau agraveaza acneea la adulti).
Tratamentul medicamentos
„Medicamentele care actioneaza asupra hormonilor, cum sunt pilulele contraceptive pot ajuta mentinerea acneei sub control. Exista de asemenea mai multe medicamente indicate special pentru tratamentul acneei, dar acestea se discuta de la caz la caz cu medicul dermatolog”, adauga dr. Andreea Stancu, medic dermatolog clinica Hexi Med.
sursa: www.andreearaicu.ro, Foto: iStockphoto