Există un amestec pentru cafea recunoscut pentru faptul că îmbunătățește circulația sângelui.
Amestecul care îmbunătățește circulația sângelui
Beneficiile cafelei pentru sănătate sunt nenumărate, cu condiția ca această licoare energizantă să fie consumată în doze normale. Două cafele pe zi nu strică, însă trei pot face rău inimii, accelerându-i necontrolat bătăile.
Cafeaua poate fi băută cu multe ingrediente, dincolo de laptele preparat special pe care îl găsim cu toții în comerț. O simplă linguriță de pudră de scorțișoară amestecată cu puțin lapte de cocos pot face minuni.
Ai nevoie, așadar, de 100 de mililitri de lapte de cocos și o linguriță de pudră de scorțișoară. Amestecă cele două ingrediente până se omogenizează, iar apoi introdu amestecul în cana cu cafea. Cafeaua trebuie să fie amăruie pentru a-și face efectul în această compoziție. Cu alte cuvinte, evită să pui zahăr. Cafeaua va fi destul de aromată, pentru că scorțișoara îi oferă savoarea de care ai nevoie.
Această soluție este recomandată persoanelor care țin dietă și celor care vor să își activeze metabolismul după o zi stresantă, extrem de obositoare. Studiile efectuate de indieni și britanici arată că remediul poate arde și 120 de calorii într-o singură zi.
Mai mult, cafeaua consumată în acest fel ajută la îmbunătățirea circulației sângelui.
Important de precizat e că ce rămâne în plus din acest amestec trebuie pus la rece, la frigider pentru a-și menține proprietățile.
Acest amestec poate fi introdus și în ceașca de ceai, dacă nu ești un mare fan al cafelei. Este recomandat ceaiul negru, în cazul de față.
sursa: teotrandafir.com